Ești piesă.

   Cam toate poveștile cu taximetriști sunt, de obicei triste, dacă erau vesele, se numeau taximeveseli. Au murit trei porci de Crăciun după gluma asta.

   Se întâmpla acum trei săptămâni (da, mi-a fost lene să scriu până azi). Ieșisem prin Centru Vechi să beau o bere. Eu, el și ea. Mi-am reamintit, încă o data, de ce nu-mi prea place mie viața din centru. Pe scurt, multă hăhăială agresivă și priviri nervoase. Cine știe? Poate nu mă văd eu așa, dar chiar sunt de invidiat. După un sfert de bere savurată cu pofta cu care savurez și un meci de tenis pierdut de Halep, ne-am zis că nu-i locul nostru acolo și ne-am făcut nesimțită plecarea.

Continue Reading

Țigara de după.

   Atâtea forme fară fond și tot pe al tău de ten l-aș alege.

   Frumusețea e un termen abstract și atât de subiectiv. Pe lângă asta, îngrădește două tipare.

   Imaginează-ți o casă splendidă: terasă cu deschidere, noaptea, spre o lună plină, parcă zărești și o piscină pe undeva, pe acolo. O casă care e ca masa la un restaurant bun, ai tot tacâmul. Asta e partea care îți ia ochii, îți lasă balele înșirate pe bărbie și aproape că-ți fură sufletul. Ai face orice pentru a te vedea lumea stând pe acea terasă. Însă, partea importantă la care te gândești abia după ce ți-ai atins primul obiectiv, este interiorul acestei frumoase case. Cum te bucuri de el? Cine e toppingul fiecărui fum din țigara de la balcon?

Continue Reading

Eroii trăiesc printre noi.

   Postarea unui om politic pe care îl urmăresc și respect de mai multă vreme (Shere Marinescu), mi-a activat o anumită doză de speranță. Ideea postării se leagă de faptul că pseudo-pesediștii aduși cu japca să protesteze, dar și cei de la parada LGBT, s-au bucurat în aceeași măsură în momentul în care returul micii Williams n-a trecut de fileu și Halep a demonstrat încă o dată lumii întregi cine este ea.

Continue Reading

București în 100 de cuvinte.

Știi de ce te iubesc?

Inima mea îți aparține. Pentru fermecătorul tău parc Carol I, în care mă plimbam în drum spre mausoleu, pentru străduțele tale încărcate de istorie din jurul Ateneului, pentru momentele pline de viață din Centrul Vechi. Sau pentru cele de liniște în care citeam din scoarță în scoarță o carte bună, “vegheat” de statuia lui Iuliu Maniu, unul dintre artizanii Marii Uniri. Toate sunt aici, și paradoxal, le simt ca ale mele, dar îți aparțin ție.

Ești minunat, dragul meu București! Cu ocazia Centenarului Marii Uniri, vreau să îți spun un secret: tu, metropolă plină de viață, m-ai făcut să mă îndrăgostesc de tine și de monumentele pe care le găzduiești.

   Material realizat în cadrul Programului Cultural București-Centenar, cu sprijinul Primăriei Municipiului București, prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

 

 

Continue Reading

Rămân cu ai mei.

Rudimental – These days – dă-i play.

   Doar ce m-am întors din Timișoara, unul dintre cele mai frumoase orașe din România, și probabil cel care mă face să mă simt cel mai liber. Oamenii de acolo au ceva special, am mai simțit asta în Cluj, dar nu atât de tare. Am fost la un festival de teatru, împreună cu ai mei – pasiuni transpuse în fapte de niște puștani care își văd viața în artă.

Continue Reading

Povești de la răsărit.

   Cinci zile de mare. Mare, nisip, prieteni, soare, Mamaia și Vamă, o bere rece, multe zâmbete și dans. Povești care vor rămâne doar între oameni speciali și clipe de neuitat cu oameni pe care apuc să-i văd din Paște în Crăciun.

Continue Reading

Dragostea unei generații.

   Există cicluri de generații, se schimbă ideologii, moduri de a vedea viața și percepții. S-a schimbat mult și modul în care arătăm afecțiune dar și modurile în care o primim. Nu sunt în stare și nu ești nici tu și nici nimeni altcineva să dea un verdict – dacă acest lucru este bun sau rău sau normal sau cumva, altfel. Trebuie să acceptăm schimbările așa cum sunt ele și să ne conformăm momentului. Trăim clipa zero. Suntem copiii nimănui și ne-am dori să fim ai tuturor.

Continue Reading

Ziua femeii vieții mele.

   Azi nu este despre ea, în fiecare zi este. Îmi umple golurile sexului opus de câțiva ani. A fost lângă mine și când stăteam cu tenișii rupți și îmi dădea bani să ies în oraș ca să-mi beau zilele. A fost și atunci când îmi luam un bax de Jack, doar pentru că puteam. A fost și când mă simțeam pierdut și când m-am regăsit și când aveam excese de orice fel și când mi-am revenit și când am avut orice fel de reușită – ea a fost lângă mine.

Continue Reading

Jurnal de seară.

Am lăcrimat pe o bancă.

   Nimic nu se compară cu a face exact ceea ce îți doreşti. Scena e viața mea. Nu la modul absolut. Acolo e singurul loc unde mă simt cu adevărat eu. Dar oare este de ajuns?

Continue Reading

Arta de pe piele.

   Există chestii exasperante în viața asta. De obicei, trec pe lângă ele fără să-mi bat capul prea mult. Stilul ”bagpulist” mă definește în totalitate. Însă, a trebuit, de când mă știu, să răspund la două întrebări individuale care mă privesc. Prima, în legătură cu numele meu. Dintre Radu, Ionuț și Mihail, care-i numele de familie? Bun, e Radu. Dar de ce mă strigă toată lumea pe numele de familie și de ce nu-mi plac mie celelalte nume și de ce aș fi preferat să mă cheme Hugo Leon, fiindcă sunt tripat pe aceste două nume. A doua, de ce sunt roșu uneori în obraji. Spre surprinderea multora, nu este din cauza alcoolului. Am aritmie, ceea ce presupune un puls mai mărit, o circulație mai rapidă a sângelui și bujori în obraji. Orice persoană nouă pe care am întâlnit-o, mai devreme sau mai târziu, mi-a pus aceste două întrebări. Iar acum, a mai venit una, ce înseamnă fiecare tatuaj dintre cele șapte pe care le-am făcut în ultima lună. Să începem povestea.

Continue Reading