Cum să fii prost?! #1

   Păi, în primul rând, poți să votezi cu PSD sau să te dai hipster obosit pe care nu-l interesează politica.

   Dar mai sunt multe alte căi. O să încerc să fac o serie din identificarea unor tipare de oameni care ar trebui sodomizați și după eradicați. Mă rog, mai mult ca sigur n-o să mă țin de treabă pentru că scriu pe chestia asta de o numesc blog când îmi vine, nu-s vreun blogger/scriitor sau orice altă etichetă de genul.

   Dacă ești iubitor de muzică electronică, îți recomand să mergi la evenimentele intitulate Picnic Fonic. Au doar locații blană, de DJ nici nu mai vorbesc – sunt în mare parte cei mai buni din România și organizarea destul de bună, ținând cont de numărul mare de oameni interesați. Ediția de toamnă a acestui eveniment a fost organizată la Playa Verde, ceva locație foarte faină cu piscină și ponton. Părul de pe mâinile mele și-a crescut alt păr doar ca să se poată zburli când a răsărit soarele, așa frumos se vedea de pe ponton. Nu las poze, sîc – google it.

   La plecare, s-a întâmplat o fază care m-a dezgustat mai tare decât cașcavalul topit, răcit și râncezit de pe pizza. De la ieșirea din locație – care e la mama dracului – trebuie să mergi cam 3-5 minute (depinde de stare) până la strada principală. Am mai fost o singură dată în această locație și când am chemat Taxify, m-a sunat șoferul să ies în stradă, că el nu vrea să intre până în zona unde se ajunge maxim cu mașina. Eram la modul ”du-te-n pula mea de jeg prost”, dar abia acum mi-am răspuns de ce nu voia acel șofer să intre și mi-am retras înjurătura. Locația fiind destul de departe de centru orașului, băjeții dejtepți fac coadă de taxiuri în fața locației. Cimpanzei scăpați de la grădina zoologică, intitulați cu profesia de taximetrist, care te-ar duce oriunde pentru o sumă cuprinsă între 300 de lei și ”pisi, nu vii mai bine la mine?”.  Înțeleg că există și ființe extrem de subdezvoltate și hai că mai înghit faptul că în zona căruțelor galbene era parcat un șofer de UBER (Passat 2012, nu Logan 2005) care aștepta clientul și gibonii psihotici îi adresau injurii. Asta e o luptă pentru bani, s-au întâmplat și mai rele în istoria omenirii din prisma acestui subiect.

   Noi, doi băieți și două fete, la plecare, nu-i ce te gândești, e friendzone, în fața noastră un tip și o tipă. Pe tip îl mai văzusem înauntru, cred că era travestit, blond, cu părul lung și mai fain decât multe gagici, era la modul fashion star, îmbrăcat complet în negru, cu un outfit foarte interesant. Dacă era travestit – pentru că mai avea porniri de divă din mers – era unul reușit. Nu-i suport pe ăia de vor să semnaleze sus și tare faptul că ei sunt diferiți. Chiar părea un pseudo-băiat la locul lui.

   Domnii pe care îi găsești afișați lângă cuvântul țigan în DEX, după ce au terminat de aproape înjurat șoferul de UBER – zic aproape, pentru că sunt analfabeți și abia pot să înjure corect, l-au zărit pe tipul ăsta cu tresăriri de fată și atunci a început potopul. De la înjurături de morți, la cele de sfinți, înapoi iar la morți, după la cele de mamă, l-a adus pe Dumnezeu în discuție și cum să arzi homosexualii. Zici că transpirații cu prosop la gât au titlu de la Academia Română de scos căcat pe gură. A fost pentru prima oară în viața mea când mi-a părut rău că nu am toată gașca cu mine, că nu pot face dreptate cu pumnul și doamne ce mi-aș fi dorit măcar un croșeu să-i dau unuia, fără să-i ofer satisfacția că mă și bate după, că de, ar fi fost 8 la 2, plus mirosul de transpirație de partea lor – și, ca în fața guvernului, n-am avut nici aici mască de gaze, în niciun loc nu mă așteptam că am nevoie de ea.

   Mă gândesc doar cum un om care se caută pe el poate suporta astfel de întâmplări într-o nenorocită de capitală din Uniunea Europeană, cum e posibil ca niște paraziți sociali să jignească un om pentru că alege să fie diferit și, mai ales, care nu deranjează nici măcar prin prezență. Am fost impotent în acele moment, nu aveam nici măcar puterea de a încerca să vorbesc cu omul respectiv, n-aș fi vrut să-l fac să pară un ciudat care are nevoie de milă.  Ține de noi să semnalăm, când putem, cum putem, cât mai multe nereguli din societate și să le îndreptăm pe cât putem.

R.

Please follow and like us:

Ți-ar plăcea și asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.