Două lumi.

   Aștept un Uber la Universitate. Locația era din nou, pusă prost. Până a venit mașina, mi-am aprins o țigară și simțeam cum mă privește cineva pe geam, de la balcon, etajul doi. Bineînțeles că a oprit mașina într-un loc greșit, pe cealalta parte a Intercontinentalului. Traversez pe nașpa – aveam un cardigan lung, și cum fugeam, îmi vedeam umbra pe asfalt. M-am simțit pentru câteva secunde un fel de Batman – așa arăta umbra. Doar că sărac și nu neapărat cu inteții bune.

   Intru în Uber. Șoferul m-a întâmpinat cu un hâ hâ hă hâ. Zici că râdea un fel de Bigfoot în combinație cu Yeti, procreat cu o mamă din Rahova. De obicei, mă deranjează un prim astfel de comportament, însă, domnul părea simpatic și cu intenții bune.

– Vii de la distracție? Mă întreabă el.
– Uzual, o numesc distracție, doar că tipa promite ceva mai mult.
– Ai văzut-o pentru prima oară?
– În clar, da.

   N-a prea înțeles ultimul răspuns, fusesem sub anumite influențe alte dăți. Înainte să intri pe bulevard, pentru a merge spre Iancului, apar niște domnițe de trotuar. Ciudat faptul că arătau chiar decent, m-am obișnuit să văd un fel de șobo-gorile pe tocuri cât mai înalte. Prima ne face cu mâna, îi fac și eu, doar sunt băjet educat.

– O cunoști? Zice șoferul.
– Da, de la o poștă. De unde naiba s-o cunosc?
– Păi, mie de obicei, nu-mi fac cu mâna.
– Unii sunt mai norocoși, le face altfel. Cu mâna nu-i tot timpul cel mai plăcut.

   A început să-mi explice unde găsesc cele mai bune fufe în București – eu râdeam în tot acest timp. Mi-a zis că are el o fetiță la Gara de Nord, urâtă, trebuie să recunoască, dar, atunci când îi face o clanță, mi-a zis că simte cum îi suge sufletul din el. Îmi explica cu atâta patos cum își dă el drumu’, încât n-a mai văzut drumul și era să ne lovească un șeptar*. Meh, era o moarte de lux, pot spune. Discuțiile cu dânsul despre sexul opus se limitau doar la ejaculări. În mod normal, sunt scârbit profund, dar el avea așa un umor, încât mă făcea să zâmbesc continuu. Era genul bărbățel, timid, foarte ușor controlabil de o femeie.

– Tu nu mergi la fete d’astea?, mă întreabă.
– Nu! Am un noroc să le întâlnesc fără să le caut.
– Hâ hâ hă hâ. – bis, te rog.

   Dacă tot am intrat în acest subiect de discuție între doi erudiți, mi-am zis să-i povestesc și eu o chestie care s-a întâmplat. Venise un prieten din provincie și s-a cazat la Ibis, lângă Gara de Nord. Pe la ora 2, mă hotărăsc să mă îndrept spre casă. Fiind dintr-un oraș cu două semafoare, unde orice taxi costă 5 lei, m-am gândit că iau unul din fața gării. Am uitat complet faptul că taximetriștii de acolo sunt mai veninoși decât șerpii și mușcă de buzunar. Nu era unul să mă ducă pe mai puțin de 80 de lei. Îmi cădeau ochii în gură de somn, dar am făcut un calcul rapid în pachete de țigări și nu renta deloc. Nu știu cum naiba am apăsat pe telefon și l-am blocat vreo două minute. Mă simțeam ca la zoo, eram încercuit de pești, cățele și șerpi.

   Vine din gară o femeie-bărbat – mă jur că nu mi-am dat seama ce sex putea să aibă, și îmi zice:

– Băiatu’, vrei o fetiță?
– Ce să vreau? N-am înțeles din prima ce m-a întrebat.
– O fetiță! Și îmi arată cu degetul două etnice rrome de maxim 16 ani.

   Mi-am scos telefonul din buzunar și mai avea 1 minut și 14 secunde până îmi putea lua din nou amprenta. Am zis să intru în joc, măcar să mă amuz puțin.

– Cât costă?
– Tot ce vrei, 6 sute!
– 6 sute de lei? M-a bufnit râsul, păi la banii ăștia agăț jumătate de Oktober.
– Nu, mă! 60 de lei.
– Și capu’, cât e capul?
– 30 lei?
– Păi nu e bine. Că are trei intrări, iar 60 împărțit la trei, vine 20. Îți dau 20 de lei pentru cap.
– Bine!

   Când am auzit acel “Bine”, mi-a fugit lumea de sub picioare. Eu sunt un retardat care a vrut să facă o glumă, cu gândul că se amuză. Nu am râs deloc, situația în care ajung să fie puși anumiți oameni este dramatică. Câteodată mă gândesc că fac figurație într-un serial prost sau poate am un rol mic. Genul ăla de rol care nu contează. Când o mierlesc, nu își taie venele toate puștoaicele de 16 ani ca la moartea lui Jon Snow. Iar atunci când încerc să fac ceva, nu pot să trag sforile ca Francis Underwood. Sunt pus în anumite situații în care pot doar să privesc și să analizez ce e în mintea lor. În seara aia mi-a venit taxi-ul. Oare când o să vină și taxi-ul pentru puștoaica aia? Să o ducă și unde vrea ea, nu unde dorește matroana.

   I-am zis toată povestea asta șoferului – se vedea pe fața mea cum m-am întristat. Aproape toată povestea, nu mă așteptam să știe cine sunt Jon Snow sau Francis Underwood. Singurul serial la care, probabil, s-a uitat și din care s-a inspirat categoric în viață, a fost La Bloc. A ieșit o combinație între Americanu’ și Nea Popa, cu influențe de la Nelu’ ce o caută pe Bela. S-a întristat și el. Nu avea lacrimi în ochi, dar își dorea să le arate. Mă întrebam de ce – eu sunt nebunul ăla care pune suflet pentru chestii mici, el e doar un superficial.

– Știi, pustiule, eu n-am avut o tipă de la care să plec, cum ai plecat tu, în seara asta, și să mă aștepte înapoi. Am fost fericit că-i dau la una niște bani și pare că-i pasă.

– N-aveți soție?
– Ba da, am.
-Păi, și? Nu vă face fericit?
– Uită-te la mine cum arăt, mai sunt și un simplu șofer, Nu puteam să-mi găsesc una care să mă iubească. E o simplă femeie care voia o familie și am zis să o facem.

   M-a întristat. Cursa s-a încheiat. Nu știu de ce, a fost prima oară când am ținut să-i strâng mâna unui șofer. Doi oameni, din două lumi diferite, au luat-o pe două căi. Eu, care n-am apreciat multe lucruri, aveam un mesaj de ”Noapte bună!” de la ea. El, s-a dus acasă și probabil avea o înjurătură de ”Bună dimineața”. Sigur se regăsește din nou în fetele cu plata, acolo are și picioarele, și mintea.

   ”Caută, găsește, păstrează!”

 

Please follow and like us:

Ți-ar plăcea și asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *