Fii tu, nu e altul mai bun!

   Am citit fugitiv despre niște puști dintr-un liceu aflat într-una dintre inimile multiculturale ale acestei umile țări, anume Cluj. Se făcea că directorul i-a scos din clase, pentru că aveau plete – ca să dea un semnal de alarmă. „Vai, Doamne, cum să poarte așa chică în cap? Păi ce zice lumea de instituția mea respectabilă de învățământ?” Zice că ești un dobitoc – să n-o mai dăm p-aia cu comunist, învechit – nu, dobitoc, scurt și la obiect.

   Nu mi-ar plăcea să am părul lung, nu văd nimic atractiv, la modul fizic, în asta. Dar cine mă-sa-n cur sunt eu sau cine e oricine să decidă dorințele fizice și emanarea acestora pentru altă persoană?! Îmi pun prea multe întrebări a căror scuză imediată este epoca din care am ieșit acum ceva ani, vreo 27, cică se fac 28. N-o să dau vina niciodată pe trecut pentru prezent. În mine stă schimbarea, indiferent de trecut, așa și în tine. Toți putem să schimbăm societatea, împărțind ideile pro-evoluție socială la cât mai multă lume. Cert este că există şi oameni cu mai puțin simţ social, de asta există elitele, ca să educe. Păcat că elitele se ceartă pe ideologii şi mai puţin pe practică. Asta deja este altă discuție…

   Trăsăturile fizice nu denotă niciodată ce ești tu de fapt sau ce crezuri ai. Am întâlnit oameni pe care n-aș fi dat vreodată un ban și mi-am seama că, de fapt, n-ar fi trebuit să am ocazia să-i fi cunoscut. Am întâlnit sute de oameni care arătau ca niște boschetari, hipsteri, rockeri, gay, maneliști, oameni de cultură, oameni politici, artiști și lista continuă. Există sute de tipologii, fiecare este liber să o aleagă pe a lui sau chiar să o creeze. Decizia este simplă: alegi să urăști ceea ce nu ești sau alegi să înțelegi ceea ce s-ar putea să întâlnești.

   Acum, trecând la al doilea punct de analiză, acela sentimental, fiindcă și aici este o dicuție la fel de importantă ca şi cea fizică. Nu credeam că o să mă inspire atât de tare o copilă și trăirea ei – pentru a scrie ceva. Dar ieri, în metrou, la Victoriei, se suie o puştoaică, la vreo 14 ani. Vorbea cu ta-su care nu voia să o aștepte nu ştiu unde. După ce stimabilul domn, care probabil avea treabă, n-a vrut să-și aștepte prințesa, asta mică a făcut nazuri și începu’ să plângă. Nu tare, așa, doar pentru ea, și se văita parcă în tăcere. O doamnă o atinge uşor pe micuţă şi o întreabă dacă se simte bine. Fata își revine instant și spune că nu-i nimic neînregulă cu ea, cu toate că era. Indiferent dacă trebuia sau nu să reacționeze și să se exteriorizeze astfel, oare de ce s-a oprit din a-și manifesta trăirile cât timp nu deranja pe nimeni?! Din cauză că poți fi judecat pentru ceea ce ești și pentru ceea ce simți, chiar și cât timp nu deranjezi pe nimeni. Există ura, dorința de suprimare, care este sesizabilă în voința oamenilor de a vedea alți oameni sub ei. M-a oprit mult timp această teamă să fac anumite lucruri. Nu există repercursiuni negative cât timp decizia luată de tine ți-a produs plăcere fără să producă efecte negative altor persoane.

   Este o necesitate să fii ceea ce vrei tu, când vrei tu, cum vrei tu. Să nu-ți pese de păreri fluturate de diverși terți, care, oricum pe termen lung, nu vor face parte din viața ta. Plângi. Râzi. Iubește. Toate astea fără teama de a se uita cineva urât la tine. Ai două variante: fie îi aplici un pumn în mufă, fie zâmbești și treci mai departe. Din păcate, prima duce la amenzi. Așa că, fii fericit cu ceea ce vrei să fii și arată-le-o și lor.

“Cea mai bună versiune a ta apare în momentul în care ești ce vrei să fii!”

Please follow and like us:

Ți-ar plăcea și asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.