Mă trezisem de dimineață să ajung la o filmare pentru Fanta. Telefon odată la 15 minute pentru Bie, o regulă deja. Spălat pe dinți, tricoul pus, șapca-n cap și m-am dus. Ajung acolo printre primii și mă servesc cu un suc pentru a fi partenerul ideal la o țigară. Termin de tras și mă ia puțin amețeala fiindcă nu mâncasem nimic. Meh, sunt în mijlocul Capitalei, din inerție tot aterizez într-un Mega Image. O iau la pas pe stradă și în 50 de metri este unul. Obișnuiesc să mă plimb printre rafturi înainte să aleg ceva. Ca de obicei, aleg o banană și un Katus când mă grăbesc să mănânc.

   Scriu asta cu gândul la cea mai importantă femeie din viața mea, cea care m-a ținut prima oară de mână, cea care m-a pupat prima dată pe obraz, singura care a rămas mereu acolo când aveam nevoie, mama.

   Bună, pa! Asta zic privirile noastre când trecem unul pe lângă celălalt. Întâlnim atâtea persoane noi și totuși nu știm pe nimeni. Îl punem mereu pe EU  față de NOI și credem că la sfârșitul zilei asta contează.

   Încep acest blog de la o singură premisă – În contextul în care educația instituționalizată reprezintă cea mai mare problemă a acestei țări, trebuie să ne educăm singuri. Știu, sună pompos și complicat. Dar n-am scris de prost rândurile alea bulversante care nu fac sens de mai sus. Totul are o noimă –  să o prezint pe a mea. Proiectul FOCUS este puțin stalking al realității, cu ceva psihologie și educație. Este despre noi, cu noi. O să fie dur, critic, amuzant, emoționant, romantic sau dramatic. Însă, mereu cu o poveste privită din alt unghi al realității care ne ajută cumva.