Eram terminat de răcit și aveam ceva treabă pe la Victoriei. Termin treaba și plec spre Dristor. La Obor, se oprește metroul și se anunță ceva. Aveam căștile în urechi și n-am auzit din prima. Văd toți oamenii coborând și aud de data asta anunțul – ”Tentativa de suicid s-a produs!”, la care o cucoană – ”Fix acum și-a găsit și ăsta să se omoare!” Am zis că n-are rost să-mi bat capul cu așa inepție. Am ieșit afară și am chemat un UBER. Eram extrem de transpirat și aveam un început de febră. Pe aplicație văd că vine o mașină cu numere de Brașov, în 14 minute. Aproape am avut o criză, voiam să ajung acasă mai repede. Mi-am calculat timpul pe care urma să-l aștept în două țigări.
Pentru ea.
Scriu asta cu gândul la cea mai importantă femeie din viața mea, cea care m-a ținut prima oară de mână, cea care m-a pupat prima dată pe obraz, singura care a rămas mereu acolo când aveam nevoie, mama.
Privește.
Bună, pa! Asta zic privirile noastre când trecem unul pe lângă celălalt. Întâlnim atâtea persoane noi și totuși nu știm pe nimeni. Îl punem mereu pe EU față de NOI și credem că la sfârșitul zilei asta contează.
Încep acest blog de la o singură premisă – În contextul în care educația instituționalizată reprezintă cea mai mare problemă a acestei țări, trebuie să ne educăm singuri. Știu, sună pompos și complicat. Dar n-am scris de prost rândurile alea bulversante care nu fac sens de mai sus. Totul are o noimă – să o prezint pe a mea. Proiectul FOCUS este puțin stalking al realității, cu ceva psihologie și educație. Este despre noi, cu noi. O să fie dur, critic, amuzant, emoționant, romantic sau dramatic. Însă, mereu cu o poveste privită din alt unghi al realității care ne ajută cumva.