Puțin rock nu strică niciodată.

   De curând am fost la Airfield. M-am trezit foarte puţin mahmur şi îl aşteptam pe NOSFE să vină pentru filmarea la Condimente. Era destul de cald și m-am hotărât să-mi iau o apă, plus o adăpostire corectă sub ceva ce s-ar fi vrut să te ferească de soare. Dintr-o gură beau jumătate de sticlă și scot telefonul să dau veșnicul scroll pe Facebook. Dau peste o postare care suna cam așa – Îmi e milă de rockeri în perioada asta fiindcă trebuie să-şi înlocuiască gecile de piele cu tricouri şi bocancii cu șlapi. Acum nu sună amuzant, dar era un meme la care am râs puţin. Precizez că a fost foarte cald, m-am ars la festival.

   Ridic ochii din telefon şi, ce să vezi – vine spre mine un rocker masiv, avea undeva pe la 1.95m și o sută de kilograme. Bocanci în picioare, geaca de piele aferentă și atitudine de bagpulist*. Tot mișcam ochii de la meme-ul din telefon spre el şi nu-mi venea să cred ce coincidență se întâmplă. M-a bufnit râsul, iar el se uita ciudat spre mine. L-am rugat să mă scuze și i-am arătat de ce râdeam. A început să râdă mai tare decât mă așteptam.

   Primul gând pe care l-am avut, legat de el, era că s-ar putea să mă bată sau doar să se pună peste mine ca să sufăr (sunt claustrofob), însă, tipul era ok. Locul unde stăteam noi era aproape de scena techno, de unde și plecasem cu vreo trei ore în urmă. Zburau 2 bacnote de 10 lei pe lângă noi. Domnul rocker le-a luat și mi-a dat mie una: “Așa e corect, fiindcă le-am văzut împreună”. Am intrat în vorbă cu el și am aflat anumite detalii la care nu mă așteptam. Este la facultatea de teatru (sau cum se numește exact), iar pasiunea lui este să scrie. Mi-a povestit câteva scenarii care erau cu tentă romantică spre dramă. Unele gânduri le-a pus pe foaie și după în practică. Îmi povestea cu atât patos despre ce făcea, de parcă își trăia visul. Sper că așa și era.

   L-am văzut pe Nosfe că vine și am plecat, bucuros că am întâlnit o persoană ca el. Sper să-mi bucuri simțurile cu piesele tale, racăre!

   “Judeci după ce vezi, dar crezi după ce auzi!”

Please follow and like us:

Ți-ar plăcea și asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *