Țigara de după.

   Atâtea forme fară fond și tot pe al tău de ten l-aș alege.

   Frumusețea e un termen abstract și atât de subiectiv. Pe lângă asta, îngrădește două tipare.

   Imaginează-ți o casă splendidă: terasă cu deschidere, noaptea, spre o lună plină, parcă zărești și o piscină pe undeva, pe acolo. O casă care e ca masa la un restaurant bun, ai tot tacâmul. Asta e partea care îți ia ochii, îți lasă balele înșirate pe bărbie și aproape că-ți fură sufletul. Ai face orice pentru a te vedea lumea stând pe acea terasă. Însă, partea importantă la care te gândești abia după ce ți-ai atins primul obiectiv, este interiorul acestei frumoase case. Cum te bucuri de el? Cine e toppingul fiecărui fum din țigara de la balcon?

   Sunt bărbat, mă rog, pseudo, și-mi fug ochii după un posterior corect la fel cum fug de orice gând despre cineva care trebuia să rămână și n-a făcut-o. Ne lăfăim în ideologii – că inteligența este totul, dar tot mai bine arată o pată de vin pe un tricou purtat de-o gagică bună. Mi-a luat ochii și mintea. Bine, mai mult gândul, că mintea e dăruită doar aceleia care merită să o controleze. Ochii, buzele, felul in care parcă ar fi călcat și prin desert, iar deșertului i s-ar fi făcut sete de ea. Era un tot unitar, creația perfectă. Frumusețea ei era exact ca terasa aia la care visam. Voiam doar să fiu acolo, să am momentul dorit cu atât patos și nimic mai mult.

   Ca oameni, indiferent ce scop ne propunem, de fiecare dată când atingem ce vrem, nu ne mulțumim să atingem cu un deget, ci luăm cu ambele mâini. După ce s-a terminat, vrem din ce în ce mai mult până când observăm că stările fizice nu pot fi niciodată alimentate la maximum și, in acelasi timp, să sufere de suficiență. Singurul mod în care ne putem controla sufieciența este în minte, iar mintea rareori este mulțumită doar cu lucruri fizice.

   Frumusețea absolută e întâlnirea dintre exterior și interior. Degeaba este tencuită frumos pe dinafară, dacă se prăbușește încet pe dinauntru. Un bass bun, fără un drop pe măsură. Dar ne complacem. Motivul? Nu prea dăm doi bani pe cine suntem noi. Habar nu avem ce vrem cu adevărat și fugim după o materie care ne oferă puține momente de fericire reală, și alea doar la nivel exterior.

   Caută lucrurile cu adevărat frumoase. Îmbină și descoperă piesele din puzzle până l-ai terminat complet, nu doar până ai vazut ce-ți doreai de pe copertă. S-ar putea ca mereu să apară un lucru nou unde nici n-ai căutat. Cum mi-a apărut mie, într-o țigară de după. Eram orb, avem doar auzul activ, pentru că acele cuvinte erau tot ce voiam să fiu…să fiu acolo.

Pentru cele mai frumoase fumuri.

Please follow and like us:

Ți-ar plăcea și asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.