Un doi și-un el.

   Joi – o zi în care a trebuit să mă trezesc la 6 dimineața. N-am avut timp nici să beau cafeaua și să-mi fumez țigara pentru a mă putea pune pe tron. E o regulă a fiecărei dimineți. Ora șase e noapte, în pana mea. Urma o zi plină: facultate, întâlniri, birou, teatru și eventual un altfel de întâlnire, noaptea. Nu știu cum, dar eram plin de viață. Știam că am atâtea de făcut și dacă nu mi-o ard pozitiv, o să cedez.

   Plec în grabă de acasă și drumul până la metrou a fost ca un pas, eram teleghidat. Încă visam la pat, dormind, bălind pe pernă, cu mirosul suav al ciorapilor lângă cap. Ajuns la metrou, îmi scot telefonul din buzunar să văd sala unde urma să am seminarul. Nu apuc să-l scot bine din buzunar și aud în stânga mea:

– Dă-i drumul, în pula mea!

– Lasă-mă în pace!

   Când m-am întors am văzut un mascul căruia parcă îi ieșeau flăcări din ochi și o mamă care-și ținea fiul de mână. Era foarte temătoare, de parcă știa că urma în orice clipă să fie atacată – verbal sau fizic. Totul purta un aer rece; eram curios, voiam să văd cum decurge totul. Până în metrou, atunci când se pare că tatăl trebuia să coboare cu copilul, nu a mai fost scoasă o vorba. Puștiul se ținea strâns de mama lui, moment în care tatăl a reacționat.

– Lasă-l odată!

– Mai lasă-mă puțin cu el.

– Azi e al meu!

   Ultima replică a tatălui m-a derutat, m-a intrigat, m-a facut să mă simt inconfortabil și, mai presus de orice, m-a făcut să ma simt scârbit. A tras de puiul de om și l-a luat cu el. La scurt timp după ce s-au închis ușile, a apărut o lacrimă pe obrazul mamei care s-a scurs ușor până i-a căzut pe pantaloni. Mi-a dat un fior. Sau mai mulți. Parcă, pentru câteva secunde, am trăit suferința cu ea. Imediat îi sună telefonul.

-Alo?!

-Da, sunt în metrou.

-I-am lăsat copilul fostului soț.

   ”Azi e al meu”, făcea sens. Legal, chiar era al lui pentru ziua respectivă. Practic, era al amândurora. Teoretic, era al nimănui. Acest puști o să reprezinte lupta continuă dintre doi oameni care cândva l-au creat din iubire. Acum îl lasă în infern. Drumul lui în viață nu mai ține de educație, de prieteni, de familia pe care nu o mai are, nu mai ține de nimic în afară de caracterul cu care s-a născut. Dacă în aceste cazuri există o dorință continuă de afirmare și de reușită, problemele trecutului te călesc. Dacă nu, mă aștept la ce-i mai rău. În afară de comele alcoolice, nu știu cum se clădește orice altceva. Dar bazându-mi viața pe instince și sentimente, pot să simt deciziile corecte. Vai, am un talent.

”Între iubire și infern este doar un pas.”

 

Please follow and like us:

Ți-ar plăcea și asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.